사무엘하 22장 Fidela Biblia în limba română
- 1 Și David a spus DOMNULUI cuvintele acestei cântări în ziua [în care] DOMNUL l-a eliberat din mâna tuturor dușmanilor săi și din mâna lui Saul;
- 2 Și a spus: DOMNUL [este] stânca mea și fortăreața mea și eliberatorul meu;
- 3 Dumnezeul stâncii mele; în el mă voi încrede; [el este] scutul meu și cornul salvării mele, turnul meu înalt și [locul] meu de scăpare, salvatorul meu; tu mă salvezi din violență.
- 4 Voi chema pe DOMNUL, [care este] demn de laudă; astfel voi fi salvat din [mâna] dușmanilor mei.
- 5 Când valurile morții m-au încercuit, potopurile oamenilor neevlavioși m-au înspăimântat;
- 6 Întristările iadului m-au încercuit; capcanele morții m-au întâmpinat.
- 7 În strâmtorarea mea l-am chemat pe DOMNUL și am strigat către Dumnezeul meu; și el mi-a auzit vocea din templul său și strigătul meu [a ajuns] în urechile lui.
- 8 Atunci pământul s-a zguduit și s-a cutremurat; temeliile cerului s-au mișcat și au fost zguduite, pentru că s-a înfuriat.
- 9 Un fum s-a înălțat din nările lui și foc mistuia din gura lui; cărbuni s-au aprins prin el.
- 10 El de asemenea a aplecat cerurile și a coborât; și întuneric [era ]sub picioarele lui.
- 11 Și călărea pe un heruvim și zbura; și a fost văzut pe aripile vântului.
- 12 Și a făcut întunericul [să fie] corturi de jur împrejurul lui, ape întunecoase [și] nori groși ai cerurilor.
- 13 Prin strălucirea de[ ]dinaintea sa au fost aprinși cărbuni de foc.
- 14 DOMNUL a tunat din cer și cel Preaînalt și-a înălțat vocea.
- 15 Și a trimis săgeți și i-a împrăștiat; fulgerul și i-a învins.
- 16 Și albiile apelor au apărut, temeliile lumii s-au dezgolit, la mustrarea DOMNULUI, la pufnirea suflării nărilor sale.
- 17 El a trimis din înalt, m-a luat, m-a scos din multe ape.
- 18 M-a eliberat de dușmanul meu puternic [și] de cei ce m-au urât; fiindcă erau prea puternici pentru mine.
- 19 M-au întâmpinat în ziua nenorocirii mele, dar DOMNUL a fost sprijinul meu.
- 20 M-a dus de asemenea într-un loc larg; m-a eliberat, pentru că a găsit plăcere în mine.
- 21 DOMNUL m-a răsplătit conform dreptății mele; mi-a întors conform curăției mâinilor mele.
- 22 Pentru că am ținut căile DOMNULUI și nu m-am abătut cu stricăciune de la Dumnezeul meu.
- 23 Pentru că toate judecățile lui [au fost] înaintea mea; și [cât despre ]statutele lui, nu m-am depărtat de ele.
- 24 Am fost de asemenea integru înaintea lui și m-am păzit de nelegiuirea mea.
- 25 De aceea DOMNUL mi-a întors conform dreptății mele, conform curăției mâinilor mele înaintea ochilor săi.
- 26 Cu cel milos te vei arăta milos; [și ]cu omul integru te vei arăta integru.
- 27 Cu cel pur te vei arăta pur; și cu cel pervers te vei arăta fără gust.
- 28 Și pe poporul chinuit [îl ]vei salva; dar ochii tăi [sunt ]asupra celor trufași, [ca] să [îi] înjosești.
- 29 Fiindcă tu [ești] candela mea DOAMNE și DOMNUL îmi va lumina întunericul.
- 30 Căci cu tine am alergat asupra unei cete; [și] cu Dumnezeul meu am sărit peste zid.
- 31 [Cât despre] Dumnezeu, calea lui [este] desăvârșită, cuvântul DOMNULUI [este] încercat; el [este] o pavăză pentru toți cei ce se încred în el.
- 32 Căci cine [este] Dumnezeu în afară de DOMNUL? Și cine [este] o stâncă în afară de Dumnezeul nostru?
- 33 Dumnezeu [este] tăria [și ]puterea mea; și îmi face calea desăvârșită.
- 34 El îmi face picioarele ca ale căprioarei și mă așază pe locurile mele înalte.
- 35 Îmi deprinde mâinile la război, ca brațele mele să frângă un arc de oțel.
- 36 Tu de asemenea mi-ai dat scutul salvării tale; și bunătatea ta m-a făcut mare.
- 37 Mi-ai lărgit pașii sub mine, încât picioarele mele nu au alunecat.
- 38 Am urmărit pe dușmanii mei și i-am nimicit și nu m-am întors înapoi până nu i-am mistuit.
- 39 Și i-am mistuit și i-am rănit, încât nu erau în stare să se ridice; da, sunt căzuți sub picioarele mele.
- 40 Fiindcă m-ai încins cu tărie pentru bătălie, ai supus sub mine pe cei ce s-au ridicat împotriva mea.
- 41 Mi-ai dat de asemenea gâturile dușmanilor mei, ca să îi nimicesc pe cei ce mă urăsc.
- 42 Au privit, dar nu [era] nimeni să [îi] salveze; [strigau] chiar către DOMNUL, dar nu le-a răspuns.
- 43 Atunci i-am pisat mărunt ca țărâna pământului, i-am călcat ca pe noroiul străzii și[ ]i-am împrăștiat.
- 44 M-ai scăpat de asemenea de luptele poporului meu, m-ai ținut [să fiu ]capul păgânilor, un popor [pe care] nu [l]-am cunoscut, mă va servi.
- 45 Străinii mi se vor supune; imediat ce aud, vor asculta de mine.
- 46 Străinii se vor ofili și de teamă vor ieși din locurile lor închise.
- 47 DOMNUL trăiește; și binecuvântată [fie ]stânca mea; și să fie înălțat Dumnezeul stâncii salvării mele.
- 48 Dumnezeu [este] cel ce îmi face dreptate și care doboară popoarele sub mine,
- 49 Și care mă scoate din [mâna] dușmanilor mei; tu de asemenea m-ai înălțat deasupra celor ce s-au ridicat împotriva mea; m-ai eliberat de omul violent.
- 50 De aceea îți voi aduce mulțumiri, DOAMNE, printre păgâni și voi cânta laude numelui tău.
- 51 [El este ]turnul salvării pentru împăratul său; și arată milă unsului său, lui David și seminței lui pentru totdeauna.