역대하 28장 Fidela Biblia în limba română
- 1 Ahaz [era ]în vârstă de douăzeci de ani când a început să domnească și a domnit șaisprezece ani în Ierusalim, dar el nu a făcut [ceea ce era ]drept înaintea ochilor DOMNULUI, precum David, tatăl său,
- 2 Fiindcă a umblat în căile împăraților lui Israel și a făcut de asemenea chipuri turnate pentru Baali.
- 3 Mai mult, a ars tămâie în valea fiului lui Hinom și a ars pe copiii lui în foc, după urâciunea păgânilor pe care DOMNUL i-a aruncat din fața copiilor lui Israel.
- 4 A sacrificat de asemenea și a ars tămâie pe înălțimi și pe dealuri și sub fiecare pom verde.
- 5 De aceea DOMNUL Dumnezeul său l-a dat în mâna împăratului Siriei; și ei l-au lovit și au dus o mare mulțime de captivi și [i-]au adus la Damasc. Și a fost de asemenea dat în mâna împăratului lui Israel, care l-a lovit cu un mare măcel.
- 6 Și Pecah, fiul lui Remalia, a ucis în Iuda, într-o singură zi, o sută douăzeci de mii, toți bărbați viteji, pentru că ei au părăsit pe DOMNUL Dumnezeul părinților lor.
- 7 Și Zicri, un războinic din Efraim, l-a ucis pe Maaseia, fiul împăratului, și pe Azricam, guvernatorul casei, și pe Elcana, care [era ]lângă împărat.
- 8 Și copiii lui Israel au dus captivi dintre frații lor două sute de mii: femei, fii și fiice și au dus de asemenea multă pradă de la ei și au adus prada în Samaria.
- 9 Dar un profet al DOMNULUI era acolo, al cărui nume [era ]Oded, și a ieșit înaintea oștirii care a venit la Samaria și le-a spus: Iată, pentru că DOMNUL Dumnezeul părinților voștri s-a înfuriat pe Iuda, el i-a dat în mâna voastră și i-ați ucis într-o turbare care ajunge până la cer.
- 10 Și acum sunteți hotărâți să țineți pe copiii lui Iuda și ai Ierusalimului ca robi și roabe pentru voi, [dar ]nu [sunt ]la voi, chiar la voi, păcate împotriva DOMNULUI Dumnezeul vostru?
- 11 Și ascultați-mă de aceea și eliberați din nou pe captivii pe care i-ați luat captivi dintre frații voștri, pentru că furia înverșunată a DOMNULUI [este ]peste voi.
- 12 Atunci, anumiți capi ai copiilor lui Efraim: Azaria, fiul lui Iohanan, Berechia, fiul lui Meșilemot, și Iehizchia, fiul lui Șalum, și Amasa, fiul lui Hadlai, s-au ridicat împotriva celor care au venit de la război,
- 13 Și le-au spus: Nu veți aduce pe captivi aici; fiindcă deși am adus ofense împotriva DOMNULUI [deja, ]sunteți hotărâți să adăugați [mai mult ]la păcatele noastre și la fărădelegea noastră, fiindcă fărădelegea noastră este mare și [este ]furie înverșunată împotriva lui Israel.
- 14 Astfel soldații au lăsat pe captivi și prada înaintea prinților și a întregii adunări.
- 15 Și bărbații care au fost rânduiți pe nume s-au ridicat și au luat pe captivi, și cu prada au îmbrăcat pe toți cei care erau goi printre ei și i-au înveșmântat și i-au încălțat și le-au dat să mănânce și să bea și i-au uns și i-au dus pe toți cei slabi dintre ei pe măgari și i-au adus la Ierihon, cetatea palmierilor, la frații lor, apoi s-au întors în Samaria.
- 16 În acel timp împăratul Ahaz a trimis [veste] împăraților din Asiria să îl ajute.
- 17 Fiindcă din nou edomiții au venit să lovească Iuda și au dus captivi.
- 18 Filistenii de asemenea au invadat cetățile țării de jos și partea de sud a lui Iuda și au luat [cetatea] Bet-Șemeș și Aialon și Ghederot și Soco cu satele ei și Timna cu satele ei, Ghimzo de asemenea cu satele ei, și au locuit acolo.
- 19 Fiindcă DOMNUL a înjosit pe Iuda din cauza lui Ahaz, împăratul lui Israel, fiindcă el a dezbrăcat pe Iuda și a încălcat mult [legea] împotriva DOMNULUI.
- 20 Și Tilgat-Pilneser, împăratul Asiriei, a venit la el și l-a strâmtorat, și nu l-a întărit.
- 21 Cu toate că Ahaz a luat o porție [din ]casa DOMNULUI și [din ]casa împăratului și a prinților și a dat-[o ]împăratului Asiriei, totuși el nu l-a ajutat.
- 22 Și în timpul strâmtorării lui a încălcat [legea] și mai mult împotriva DOMNULUI, acest[ ]împărat Ahaz.
- 23 Fiindcă a sacrificat dumnezeilor Damascului, care l-a lovit, iar el a spus: Pentru că dumnezeii împăraților Siriei îi ajută, le voi sacrifica lor, ca să mă ajute. Dar ei au fost ruina lui și a întregului Israel.
- 24 Și Ahaz a adunat vasele casei lui Dumnezeu și a tăiat în bucăți vasele casei lui Dumnezeu și a închis ușile casei DOMNULUI și și-a făcut altare în fiecare colț al Ierusalimului.
- 25 Și în fiecare cetate din Iuda a făcut înălțimi, să ardă tămâie altor dumnezei și a provocat la mânie pe DOMNUL Dumnezeul părinților lui.
- 26 Și restul faptelor lui și toate căile lui, cele dintâi și cele din urmă, iată, [sunt ]scrise în cartea împăraților lui Iuda și Israel.
- 27 Și Ahaz a adormit cu părinții lui și l-au îngropat în cetate, în Ierusalim, dar nu l-au dus în mormintele împăraților lui Israel; și Ezechia, fiul său, a domnit în locul lui.