에스라 7장 Fidela Biblia în limba română
- 1 Acum, după aceste lucruri, pe timpul domniei lui Artaxerxes, împăratul Persiei, Ezra fiul lui Seraia, fiul lui Azaria, fiul lui Hilchia,
- 2 Fiul lui Şalum, fiul lui Ţadoc, fiul lui Ahitub,
- 3 Fiul lui Amaria, fiul lui Azaria, fiul lui Meraiot,
- 4 Fiul lui Zerahia, fiul lui Uzi, fiul lui Buchi,
- 5 Fiul lui Abişua, fiul lui Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, marele preot;
- 6 Acest Ezra s-a urcat din Babilon; şi el [era] un scrib iscusit în legea lui Moise, pe care DOMNUL Dumnezeul lui Israel o dăduse; şi împăratul i-a împlinit toată cererea, conform cu mâna DOMNULUI Dumnezeului său [care era] asupra lui.
- 7 Şi s-au urcat [câţiva ]dintre copiii lui Israel şi dintre preoţi şi leviţi şi cântăreţi şi portari şi netinimi la Ierusalim, în anul al şaptelea al lui Artaxerxes, împăratul.
- 8 Şi [Ezra ]a venit la Ierusalim în luna a cincea, care [era] în anul al şaptelea al împăratului.
- 9 Pentru că în [ziua ]întâi a lunii întâi a început el să se urce din Babilon şi în [ziua ]întâi a lunii a cincea a ajuns la Ierusalim, conform cu mâna cea bună a Dumnezeului său [care era] asupra lui.
- 10 Fiindcă Ezra îşi pregătise inima să caute legea DOMNULUI şi să [o] împlinească şi să înveţe în Israel statute şi judecăţi.
- 11 Acum, aceasta [este] copia scrisorii pe care împăratul Artaxerxes i-a dat-o lui Ezra, preotul[, ]scribul, un scrib al cuvintelor poruncilor DOMNULUI şi al statutelor lui pentru Israel.
- 12 Artaxerxes, împărat al împăraţilor, către Ezra preotul, un scrib al legii Dumnezeului cerului, [pace] desăvârşită în acest timp.
- 13 Dau o hotărâre, ca toţi cei din poporul lui Israel şi [dintre] preoţii lui şi leviţi din domeniul meu, care doresc din propria lor voinţă să urce la Ierusalim, să meargă cu tine.
- 14 Pentru că tu eşti trimis de împărat şi de cei şapte sfătuitori ai lui, să cercetezi referitor la Iuda şi Ierusalim, conform cu legea Dumnezeului tău care [este] în mâna ta;
- 15 Şi să duci argintul şi aurul, pe care împăratul şi sfătuitorii lui l-au oferit de bunăvoie Dumnezeului lui Israel, a cărui locuinţă [este] în Ierusalim,
- 16 Şi tot argintul şi aurul pe care îl poţi găsi în toată provincia Babilonului, cu darul de bunăvoie al poporului şi al preoţilor, [care] oferă de bunăvoie pentru casa Dumnezeului lor care [este] în Ierusalim;
- 17 Ca tu să cumperi repede cu aceşti bani tauri, berbeci, miei, cu darurile lor de mâncare şi darurile lor de băutură şi să le oferi pe altarul casei Dumnezeului vostru care [este] în Ierusalim.
- 18 Şi orice ţi se va părea bine, [ţie] şi fraţilor tăi, pentru a face cu restul argintului şi al aurului, aceea faceţi după voia Dumnezeului vostru.
- 19 Vasele de asemenea care îţi sunt date pentru serviciul casei Dumnezeului tău, să le dai înaintea Dumnezeului Ierusalimului.
- 20 Şi orice va mai fi nevoie pentru casa Dumnezeului tău, ce vei avea ocazia să dăruieşti, dăruieşte [aceasta ]din casa tezaurului împăratului.
- 21 Şi eu, [chiar ]eu, împăratul Artaxerxes, dau o hotărâre tuturor trezorierilor care [sunt] dincolo de râu, ca orice va cere de la voi, preotul Ezra, scribul legii Dumnezeului cerului, să fie făcut repede,
- 22 Până la o sută de talanţi de argint şi o sută de măsuri de grâu şi o sută de baţi de vin şi o sută de baţi de untdelemn şi sare fără să se ţină seama.
- 23 Orice este poruncit de Dumnezeul cerului, să fie făcut cu hărnicie pentru casa Dumnezeului cerului, pentru că de ce să fie furie împotriva domeniului împăratului şi a fiilor săi?
- 24 De asemenea vă facem cunoscut, că referitor la oricare dintre preoţi şi leviţi, cântăreţi, portari, netinimi, sau servitori ai acestei case a lui Dumnezeu, nu va fi legiuit să impuneţi taxă, tribut sau vamă asupra lor.
- 25 Şi tu, Ezra, după înţelepciunea Dumnezeului tău, care [este] în mâna ta, pune magistraţi şi judecători, care să judece tot poporul care [este] dincolo de râu, pe toţi cei care cunosc legile Dumnezeului tău; şi învăţaţi pe cei care nu [le] cunosc.
- 26 Şi oricine nu va împlini legea Dumnezeului tău şi legea împăratului, judecata să fie executată repede asupra lui, fie spre moarte, sau spre alungare, sau spre confiscarea bunurilor, sau spre închisoare.
- 27 Binecuvântat [fie] DOMNUL Dumnezeul părinţilor noştri, care a pus [un astfel] [de] [lucru] ca acesta în inima împăratului, pentru a înfrumuseţa casa DOMNULUI care [este] în Ierusalim;
- 28 Şi şi-a întins mila asupra mea înaintea împăratului şi a sfătuitorilor lui şi înaintea tuturor prinţilor puternici ai împăratului. Şi eu am fost întărit când mâna DOMNULUI Dumnezeului meu [era] peste mine şi am adunat din Israel bărbaţi de seamă să se urce cu mine.