시편 13편 Fidela Biblia în limba română
- 1 Mai marelui muzician, un psalm al lui David. Până când vei uita de mine, DOAMNE? Pentru totdeauna? Până când îți vei ascunde fața de mine?
- 2 Până când voi ține sfat în sufletul meu, [având] zilnic întristare în inima mea? Până când va fi înălțat peste mine dușmanul meu?
- 3 Ia aminte [și] ascultă-mă, DOAMNE Dumnezeul meu; luminează-mi ochii, ca nu cumva să dorm [somnul] morții;
- 4 Ca nu cumva să spună dușmanul meu: L-am învins, [și] cei ce mă tulbură să se bucure când sunt clătinat.
- 5 Dar m-am încrezut în mila ta, inima mea se va bucura în salvarea ta.
- 6 Voi cânta DOMNULUI, pentru că mi-a făcut mult bine.