시편 42편 Fidela Biblia în limba română

  1. 1 CARTEA A DOUAMai marelui muzician, „Maschil”, pentru fiii lui Core. Cum tânjește căpriorul după apa pâraielor, așa tânjește sufletul meu după tine, Dumnezeule.
  2. 2 Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu, când voi veni și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?
  3. 3 Lacrimile mele au fost mâncarea mea zi și noapte, în timp ce ei îmi spun continuu: Unde [este] Dumnezeul tău?
  4. 4 Când îmi amintesc acestea, îmi vărs sufletul în mine, fiindcă m-am dus cu mulțimea, am mers cu ei la casa lui Dumnezeu, cu vocea bucuriei și a laudei, cu o mulțime ce ținea sărbătoare.
  5. 5 De ce ești doborât, sufletul meu? Și [de ce] ești neliniștit în mine? Speră în Dumnezeu, căci încă îl voi lăuda [pentru] ajutorul înfățișării sale.
  6. 6 Dumnezeul meu, sufletul îmi este doborât în mine, de aceea îmi voi aminti de tine din țara Iordanului și din [piscurile] Hermoniților, din dealul Mițar.
  7. 7 Adânc strigă către adânc la sunetul vârtejurilor tale de apă, toate valurile tale și talazurile tale au trecut peste mine.
  8. 8 [Totuși] DOMNUL va porunci bunătatea sa iubitoare în timpul zilei și noaptea cântarea lui [va fi] cu mine [și] rugăciunea mea spre Dumnezeul vieții mele.
  9. 9 Voi spune lui Dumnezeu stânca mea: De ce m-ai uitat? De ce umblu jelind sub oprimarea dușmanului?
  10. 10 [Precum] cu o sabie în oasele mele dușmanii mei mă ocărăsc, în timp ce îmi spun zilnic: Unde [este] Dumnezeul tău?
  11. 11 De ce ești doborât, sufletul meu? Și de ce ești neliniștit în mine? Speră în Dumnezeu, căci încă îl voi lăuda, [pe] [el, care este] sănătatea înfățișării mele și Dumnezeul meu.