시편 98편 Fidela Biblia în limba română

  1. 1 Un psalm. Cântați DOMNULUI o cântare nouă, căci a făcut lucruri minunate, dreapta sa și brațul său sfânt, i-au adus victoria.
  2. 2 DOMNUL a făcut cunoscută salvarea sa, dreptatea lui a arătat-o pe față înaintea ochilor păgânilor.
  3. 3 Și-a amintit mila sa și adevărul său față de casa lui Israel, toate marginile pământului au văzut salvarea Dumnezeului nostru.
  4. 4 Înălțați sunet de bucurie către DOMNUL, tot pământul, înălțați sunet tare și bucurați-vă și cântați laudă.
  5. 5 Cântați DOMNULUI cu harpa, cu harpa și cu vocea unui psalm.
  6. 6 Cu trâmbițe și sunet de corn înălțați sunet de bucurie înaintea DOMNULUI, Împăratul.
  7. 7 Să urle marea și plinătatea ei, lumea și locuitorii ei.
  8. 8 Să bată din palme potopurile, să cânte de bucurie munții împreună
  9. 9 Înaintea DOMNULUI, căci el vine să judece pământul, cu dreptate va judeca el lumea și popoarele cu echitate.