바이블포탈

¹ Am spus în inima mea: Du-te acum, te voi încerca cu veselie, de aceea bucură-te de plăcere; și, iată, aceasta de asemenea [este] deșertăciune.

² Am spus despre râs: [Este] nebun; și despre veselie: Ce face aceasta?

³ Am căutat în inima mea să mă dedau vinului, totuși deprinzându-mi inima cu înțelepciune; și să apuc prostia, până voi vedea ce [este] acel bine pe care fiii oamenilor ar trebui să îl facă sub cer toate zilele vieții lor.

⁴ Mi-am făcut lucrări mari, mi-am construit case, mi-am sădit vii,

⁵ Mi-am făcut grădini și livezi și am sădit în ele pomi de toate [felurile] [de] fructe;

⁶ Mi-am făcut iazuri de apă, ca să ud cu ele pădurea ce aduce pomi;

⁷ Am dobândit servitori și servitoare și mi s-au născut servitori în casă; de asemenea am avut mari turme de vite mari și mici mai mult decât toți cei ce au fost în Ierusalim înainte de mine;

⁸ Mi-am adunat de asemenea argint și aur și tezaurul deosebit al împăraților și al provinciilor; mi-am dobândit cântăreți și cântărețe și desfătările fiilor oamenilor, instrumente muzicale și acelea de toate felurile.

⁹ Astfel am fost mare și i-am întrecut pe toți cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim; de asemenea înțelepciunea mea a rămas cu mine.

¹⁰ Și orice au dorit ochii mei nu le-am refuzat, nu mi-am oprit inima de la nicio bucurie; fiindcă inima mi s-a bucurat în toată munca mea; și aceasta mi-a fost partea mea din toată munca.

¹¹ Atunci m-am uitat la toate lucrările pe care mâinile mele le-au lucrat și la osteneala cu care m-am ostenit ca să o fac, și iată, totul [era] deșertăciune și chinuire a duhului și nu [era] niciun folos sub soare.

¹² Și m-am întors să privesc înțelepciunea și nebunia și prostia; căci ce [poate] [face] omul care vine după împărat? [Chiar] ceea ce s-a făcut deja.

¹³ Atunci am văzut că înțelepciunea întrece prostia, precum lumina întrece întunericul.

¹⁴ Ochii înțeleptului [sunt] în capul său, dar prostul umblă în întuneric; și tot eu am priceput că aceeași întâmplare se întâmplă tuturor.

¹⁵ Atunci am spus în inima mea: Așa cum se întâmplă prostului, la fel mi se întâmplă și mie; și de ce am fost atunci mai înțelept? Apoi am spus în inima mea că și aceasta [este] deșertăciune.

¹⁶ Căci nu [este] amintire pentru totdeauna a înțeleptului mai mult decât a prostului; văzând că ceea ce [este] acum, în zilele ce vin vor fi toate uitate. Și cum moare înțeleptul? Ca și prostul.

¹⁷ De aceea am urât viața, pentru că lucrarea ce se face sub soare [este] apăsătoare pentru mine, căci totul [este] deșertăciune și chinuire a duhului.

¹⁸ Da, am urât toată munca mea pe care am făcut-o sub soare, pentru că o voi lăsa omului ce va fi după mine.

¹⁹ Și cine știe dacă el va fi înțelept, sau prost? Totuși va avea stăpânire peste toată munca mea în care am muncit și în care m-am arătat înțelept sub soare. Și aceasta [este] deșertăciune.

²⁰ De aceea am ajuns să îmi fac inima să dispere de toată munca pe care am făcut-o sub soare.

²¹ Pentru că este un om a cărui muncă [este] în înțelepciune și în cunoaștere și în echitate; totuși unui om care nu a muncit în acestea va lăsa el aceasta [ca] partea lui. Și aceasta [este] deșertăciune și un mare rău.

²² Căci ce are omul din toată munca sa și din chinuirea inimii sale, în care el a muncit sub soare?

²³ Căci toate zilele sale [sunt] întristări, iar osteneala lui, mâhnire; da, inima lui nu își ia odihnă noaptea. Și aceasta este deșertăciune.

²⁴ Nu [este] nimic mai bun pentru un om, [decât] să mănânce și să bea și să își facă sufletul să se bucure de binele din munca lui. Și aceasta am văzut că [era] din mâna lui Dumnezeu.

²⁵ Pentru că cine poate mânca, sau cine altul se poate grăbi mai mult decât mine?

²⁶ Pentru că [Dumnezeu] dă unui om ce [este] bun în ochii săi, înțelepciune și cunoaștere și bucurie; dar celui păcătos îi dă osteneala să adune și să îngrămădească, pentru ca el să dea [celui ce este] bun înaintea lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și chinuire a duhului.

전도서 2장 Fidela Biblia în limba română