이사야 65장 Fidela Biblia în limba română
- 1 Sunt căutat de [cei ce ]nu au întrebat [de mine]; am fost găsit de [cei ce ]nu mă căutau; am spus: Iată-mă, iată-mă, unei naţiuni [care ]nu a fost chemată după numele meu.
- 2 Mi-am întins mâinile toată ziua spre un popor răzvrătit, care umblă într-o cale [care nu era ]bună, după propriile lor gânduri;
- 3 Un popor ce mă provoacă la mânie continuu [chiar ]în faţa mea; care sacrifică în grădini şi arde tămâie pe altare de cărămidă;
- 4 Care rămâne printre morminte şi găzduieşte în cavouri, mâncând carne de porc şi zeamă de urâciuni [este ][în] vasele lor;
- 5 Ei, care spun: Stai singur, nu te apropia de mine, căci sunt mai sfânt decât tine. Aceştia [sunt ]un fum în nările mele, un foc ce arde toată ziua.
- 6 Iată, [este ]scris înaintea mea, nu voi păstra tăcere, ci voi răsplăti, voi răsplăti în sânul lor,
- 7 Nelegiuirile voastre şi nelegiuirile tuturor părinţilor voştri, spune DOMNUL, care au ars tămâie pe munţi şi m-au blasfemiat pe dealuri, de aceea le voi măsura în sân lucrarea lor din trecut.
- 8 Astfel spune DOMNUL: Precum vinul nou se găseşte în ciorchine, precum [unul ]spune: Nu îl nimici; căci o binecuvântare [este ]în el; tot astfel voi face de dragul servitorilor mei, ca să nu îi nimicesc pe toţi.
- 9 Şi voi scoate o sămânţă din Iacob şi din Iuda un moştenitor al munţilor mei, şi aleşii mei vor moşteni aceasta şi servitorii mei vor locui acolo.
- 10 Şi Saronul va fi un staul pentru turme şi valea lui Acor un loc pentru vite să se întindă, pentru poporul ce m-a căutat.
- 11 Dar voi [sunteţi ]cei care părăsesc pe DOMNUL, care uită muntele meu sfânt, care pregătesc o masă pentru ceata aceea şi care turnaţi darul de băutură acelui număr.
- 12 De aceea vă voi număra pentru sabie şi vă veţi apleca cu toţii la măcel, deoarece când am chemat, nu aţi răspuns; când am vorbit, nu aţi auzit; ci aţi făcut rău în ochii mei şi aţi ales [aceea ]în care nu m-am desfătat.
- 13 De aceea astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, servitorii mei vor mânca, dar voi veţi flămânzi; iată, servitorii mei vor bea, dar voi veţi înseta; iată, servitorii mei se vor bucura, dar voi vă veţi ruşina;
- 14 Iată, servitorii mei vor cânta de bucuria inimii, dar voi veţi plânge de tristeţea inimii şi veţi urla de chinuirea duhului.
- 15 Şi veţi lăsa numele vostru ca un blestem aleşilor mei, fiindcă Domnul DUMNEZEU te va ucide şi va da servitorilor săi alt nume,
- 16 Așa că cel ce se binecuvântează pe pământ se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului; şi cel ce jură pe pământ va jura pe Dumnezeul adevărului; deoarece tulburările trecute sunt uitate şi pentru că ei sunt ascunşi de la ochii mei.
- 17 Căci, iată, eu fac noi ceruri şi un nou pământ, şi cele dinainte nu vor [mai] fi amintite, nici nu vor [mai] veni în minte.
- 18 Dar veseliţi-vă şi bucuraţi-vă pentru totdeauna [în ceea ]ce fac; căci, iată, fac Ierusalimul o bucurie şi poporul ei, o veselie.
- 19 Şi mă voi bucura în [cetatea] Ierusalimului şi mă voi veseli în poporul meu, şi vocea plângerii nu va mai fi auzită în ea, nici vocea plânsului.
- 20 Nu va mai fi acolo un prunc cu zile [puţine, ]nici bătrân care să nu îşi împlinească zilele, căci [cine] va muri în vârstă de o sută de ani [va fi] copil; dar păcătosul, în vârstă de o sută de ani, va fi blestemat.
- 21 Iar ei vor construi case şi [le ]vor locui; şi vor sădi vii şi vor mânca rodul lor.
- 22 Nu vor construi şi un altul să locuiască; nu vor sădi şi un altul să mănânce, căci precum zilele unui arbore [sunt ]zilele poporului meu şi aleşii mei se vor bucura mult de lucrarea mâinilor lor.
- 23 Nu vor osteni în zadar, nici nu vor naşte pentru necaz; fiindcă [sunt] sămânţa binecuvântaţilor DOMNULUI şi urmaşii lor cu ei.
- 24 Şi se va întâmpla, că înainte ca ei să cheme, eu voi răspunde; şi în timp ce ei încă vorbesc, eu voi auzi.
- 25 Lupul şi mielul vor paşte împreună şi leul va mânca paie ca boul, şi ţărână [va fi ]mâncarea şarpelui. Nu vor face rău nici nu vor nimici în tot muntele meu sfânt, spune DOMNUL.