이사야 8장 Fidela Biblia în limba română
- 1 Mai mult, DOMNUL mi-a spus: Ia-ţi un pergament mare şi scrie pe el cu condeiul unui om, referitor la Maher–Şalal-Haş-Baz.
- 2 Şi mi-am luat martori credincioşi ca mărturie, pe preotul Urie şi Zaharia, fiul lui Ieberechia.
- 3 Şi am mers la profetesă; şi ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu. Atunci DOMNUL mi-a spus: Pune-i numele Maher–Şalal-Haş-Baz.
- 4 Căci înainte ca pruncul să aibă ştiinţa de a striga: Tatăl meu! şi: Mama mea! bogăţiile Damascului şi prada Samariei vor fi luate dinaintea împăratului Asiriei.
- 5 DOMNUL mi-a vorbit din nou, spunând:
- 6 Întrucât acest popor refuză apele din Şiloa, care curg încet, şi se bucură în Rezin şi în fiul lui Remalia,
- 7 Iată, că acum Domnul aduce peste ei apele puternice şi multe ale râului, pe împăratul Asiriei şi toată gloria lui; şi el va veni peste toate canalele lui şi va trece peste toate malurile lui;
- 8 Şi va trece prin Iuda; va inunda şi se va revărsa, va ajunge până la gât; şi întinderea aripilor lui va umple lăţimea ţării tale, Emanuele.
- 9 Împrieteniţi-vă popoarelor şi veţi fi sparte în bucăţi; şi deschideţi urechea, toţi cei din ţările îndepărtate; încingeţi-vă şi veţi fi sparţi în bucăţi; încingeţi-vă şi veţi fi sparţi în bucăţi.
- 10 Ţineţi sfat împreună şi va fi nimicit; vorbiţi cuvântul şi nu va rezista, căci Dumnezeu [este ]cu noi.
- 11 Fiindcă DOMNUL mi-a vorbit astfel cu o mână tare şi m-a instruit să nu merg pe calea acestui popor, zicând:
- 12 Nu spuneţi: O uneltire, tuturor [cărora] acest popor va spune: O uneltire; nici să nu vă temeţi de teama lui, nici nu vă înfricoşaţi.
- 13 Sfinţiţi pe însuşi DOMNUL oştirilor; şi el [să fie] teama voastră şi el [să fie] groaza voastră.
- 14 Şi va fi pentru sanctuar, dar şi piatră de cădere şi stâncă de poticnire ambelor case ale lui Israel, un laţ şi o cursă locuitorilor Ierusalimului.
- 15 Şi mulţi dintre ei se vor poticni şi vor cădea şi vor fi frânţi şi vor fi prinşi în capcană şi vor fi luaţi.
- 16 Leagă mărturia, sigilează legea printre discipolii mei.
- 17 Şi voi aştepta pe DOMNUL, care îşi ascunde faţa de casa lui Iacob, şi îl voi căuta.
- 18 Iată, eu şi copiii pe care DOMNUL mi i-a dat, [suntem ]pentru [a fi ]însemne şi minuni în Israel, de la DOMNUL oştirilor care locuieşte în muntele Sion.
- 19 Şi când vă vor spune: Căutaţi la cei care au demoni şi la vrăjitorii care şoptesc şi care bolborosesc; nu ar trebui un popor să caute pe Dumnezeul lui? [Să meargă ] la cei morţi pentru cei vii?
- 20 La lege şi la mărturie; dacă ei nu vorbesc conform acestui cuvânt, [este ]pentru că[ nu au ]lumină în ei.
- 21 Şi vor trece prin aceasta greu apăsaţi şi flămânzi; şi se va întâmpla, când vor flămânzi, că se vor îngrijora şi vor blestema pe împăratul lor şi pe Dumnezeul lor privind în sus.
- 22 Şi vor privi spre pământ; şi, iată, tulburare şi întuneric, întunecime a chinului! Şi [vor fi ]alungaţi în întuneric.