말라기 3장 Fidela Biblia în limba română
- 1 Iată, voi trimite mesagerul meu şi el va pregăti calea înaintea mea; şi Domnul, pe care îl căutaţi, va veni deodată la templul său, chiar mesagerul legământului, în care găsiţi plăcere; iată, el va veni, spune DOMNUL oştirilor.
- 2 Dar cine poate îndura ziua venirii lui? Şi cine va sta în picioare când va arăta el? Fiindcă el [este] ca focul topitorului şi ca săpunul albitorului;
- 3 Şi va şedea [ca] un topitor şi un purificator al argintului; şi îi va purifica pe fiii lui Levi şi îi va curăţi ca aurul şi argintul, ca ei să aducă DOMNULUI o ofrandă în dreptate.
- 4 Atunci ofranda lui Iuda şi a Ierusalimului va fi plăcută DOMNULUI, ca în zilele din vechime şi ca în anii de mai înainte.
- 5 Iar eu mă voi apropia de voi la judecată; şi voi fi un martor grabnic împotriva vrăjitorilor şi împotriva adulterilor şi împotriva celor care jură fals şi împotriva celor care oprimă pe angajat în plăţile [lui], pe văduvă şi pe cel fără tată şi pe cei care abat pe străin [de la dreptul său] şi nu se tem de mine, spune DOMNUL oştirilor.
- 6 Căci eu [sunt] DOMNUL, eu nu mă schimb; de aceea voi, fii ai lui Iacob, nu sunteţi mistuiţi.
- 7 Chiar din zilele părinţilor voştri v-aţi abătut de la rânduielile mele şi nu [le]-aţi ţinut. Întoarceţi-vă la mine şi eu mă voi întoarce la voi, spune DOMNUL oştirilor. Dar aţi spus: În ce să ne întoarcem?
- 8 Va jefui un om pe Dumnezeu? Totuşi voi m-aţi jefuit. Dar voi spuneţi: În ce te-am jefuit? În zeciuieli şi ofrande.
- 9 [Sunteţi] blestemaţi cu un blestem, căci m-aţi jefuit, [chiar] toată această naţiune.
- 10 Aduceţi toate zeciuielile în cămară, ca să fie mâncare în casa mea, şi încercaţi-mă cu aceasta, spune DOMNUL oştirilor, dacă nu vă voi deschide ferestrele cerului şi să vă torn o binecuvântare, până nu [va mai fi loc] destul[ să o primiţi].
- 11 Şi voi mustra din cauza voastră pe devoratorul, iar el nu va distruge roadele pământului vostru; nici via voastră nu îşi va arunca rodul în câmp înainte de timp, spune DOMNUL oştirilor.
- 12 Şi toate naţiunile vă vor numi binecuvântaţi, căci veţi fi o ţară încântătoare, spune DOMNUL oştirilor.
- 13 Cuvintele voastre au fost înăsprite împotriva mea, spune DOMNUL. Totuşi voi spuneţi: Ce am vorbit noi [atât de mult] împotriva ta?
- 14 Voi aţi spus: [Este] zadarnic să servim pe Dumnezeu; şi ce folos [este] că noi am ţinut rânduiala sa şi că am umblat cu jale înaintea DOMNULUI oştirilor?
- 15 Şi acum numim fericiţi pe cei mândri; da, cei ce lucrează stricăciune sunt ridicaţi; da, [cei ce] ispitesc pe Dumnezeu chiar sunt eliberaţi.
- 16 Atunci cei ce s-au temut de DOMNUL au vorbit deseori unul cu altul; şi DOMNUL a dat ascultare şi a auzit [aceasta;] şi o carte a amintirii a fost scrisă înaintea lui pentru cei ce s-au temut de DOMNUL şi care s-au gândit la numele lui.
- 17 Şi vor fi ai mei, spune DOMNUL oştirilor, în acea zi când îmi pregătesc bijuteriile; şi îi voi cruţa, aşa cum un om cruţă pe propriul fiu care îl serveşte.
- 18 Atunci vă veţi întoarce şi veţi discerne între cel drept şi cel stricat, între cel ce serveşte pe Dumnezeu şi cel ce nu îl serveşte.