에베소서 5장 Fidela Biblia în limba română

  1. 1 De aceea fiți urmași ai lui Dumnezeu, precum copii iubiți.
  2. 2 Și umblați în dragoste, precum și Cristos ne-a iubit și s-a dat pe sine însuși ofrandă pentru noi și sacrificiu lui Dumnezeu pentru aromă bine mirositoare.
  3. 3 Dar curvia și toată necurăția sau lăcomia să nu le lăsați niciodată să fie numite între voi, precum se cuvine sfinților;
  4. 4 Nici murdărie, nici vorbire proastă, nici glumă vulgară, care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă aducerea de mulțumiri.
  5. 5 Fiindcă știți aceasta, că niciun curvar, sau spurcat, sau lacom, care este idolatru, nu are moștenire în împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu.
  6. 6 Nu lăsați pe nimeni să vă înșele prin cuvinte deșarte, fiindcă din cauza acestora vine furia lui Dumnezeu peste copiii neascultării.
  7. 7 De aceea nu fiți părtași cu ei.
  8. 8 Fiindcă odinioară erați întuneric, dar acum [sunteți] lumină în Domnul; umblați[ ]precum copii[ ]ai luminii;
  9. 9 (Fiindcă rodul Duhului [este] în toată bunătatea și [în ]dreptate și [în] adevăr),
  10. 10 Încercând ce este plăcut Domnului.
  11. 11 Și să nu aveți părtășie cu faptele neroditoare ale întunericului; ci, mai degrabă, mustrați-[le].
  12. 12 Fiindcă este rușine și [numai] a vorbi despre cele făcute de ei în taină.
  13. 13 Dar toate cele mustrate sunt arătate de lumină; fiindcă cea care arată totul pe față, este lumina.
  14. 14 De aceea el spune: Trezește-te, tu, care dormi, și scoală-te dintre morți și Cristos îți va da lumină.
  15. 15 Vedeți dar, să umblați cu chibzuință, nu precum [cei] proști, ci precum [cei] înțelepți,
  16. 16 Răscumpărând timpul, pentru că zilele sunt rele.
  17. 17 Din această cauză nu fiți fără minte, ci înțelegeți care [este] voia Domnului.
  18. 18 Și nu vă îmbătați cu vin, în care este destrăbălare; dimpotrivă, fiți umpluți cu Duhul,
  19. 19 Vorbind vouă înșivă în psalmi și imnuri și cântări spirituale; cântând și cântând în inima voastră Domnului,
  20. 20 Mulțumind totdeauna pentru toate Dumnezeului și Tatălui, în numele Domnului nostru Isus Cristos,
  21. 21 Supunându-vă unii altora în teama de Dumnezeu.
  22. 22 Soțiilor, supuneți-vă soților voștri ca Domnului;
  23. 23 Pentru că soțul este capul soției, precum și Cristos [este] capul bisericii și el este salvatorul trupului.
  24. 24 De aceea, precum biserica este supusă lui Cristos, [tot] așa și soțiile [să se supună] propriilor soți în totul.
  25. 25 Soților, iubiți-vă soțiile, precum și Cristos a iubit biserica și s-a dat pe sine însuși pentru ea,
  26. 26 Ca să o sfințească și să [o] curețe cu spălarea apei prin cuvânt,
  27. 27 Ca să își prezinte lui însuși o biserică glorioasă, neavând pată, sau zbârcitură, sau ceva de felul acesta, ci ca să fie sfântă și fără cusur.
  28. 28 Așa [sunt] datori soții să își iubească soțiile, ca pe propriile lor trupuri. Cel ce își iubește soția, se iubește pe sine însuși.
  29. 29 Fiindcă nimeni nu și-a urât vreodată propria lui carne, ci [o] hrănește și o îngrijește, precum și Domnul [face] bisericii;
  30. 30 Pentru că suntem membre ale trupului său, din carnea sa și din oasele sale.
  31. 31 Din această cauză va lăsa un om pe tatăl său și pe mama [sa] și se va alipi de soția lui, și cei doi vor fi un [singur] trup.
  32. 32 Acesta este un mare mister; dar eu vorbesc referitor la Cristos și la biserică.
  33. 33 Totuși, fiecare dintre voi în parte, astfel să își iubească soția ca pe sine însuși; și soția să se teamă cu respect de soț.