신명기 3장 Fidela Biblia în limba română
- 1 Atunci ne-am întors şi ne-am urcat pe calea spre Basan; şi Og, împăratul Basanului, a ieşit împotriva noastră, el şi tot poporul său, la bătălie la Edrei.
- 2 Şi DOMNUL mi-a spus: Nu te teme de el, pentru că îl voi da în mâna ta, pe el şi pe tot poporul lui şi ţara lui; şi să îi faci precum i-ai făcut lui Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon.
- 3 Astfel că DOMNUL Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre şi pe Og, împăratul Basanului, şi pe tot poporul lui, şi l-am lovit, până nu i-a rămas niciunul.
- 4 Şi în acel timp i-am luat toate cetăţile, nu a fost cetate pe care nu am luat-o de la ei, şaizeci de cetăţi, toată regiunea Argobului, împărăţia lui Og, în Basan.
- 5 Toate aceste cetăţi [erau] întărite cu ziduri înalte, porţi şi zăvoare, în afară de cetăţile neîmprejmuite, foarte multe.
- 6 Şi le-am nimicit în întregime, precum am făcut lui Sihon, împăratul Hesbonului, nimicind în întregime pe bărbaţi, pe femei şi pe copii, din fiecare cetate.
- 7 Dar toate vitele şi prada cetăţilor, le-am luat ca pradă pentru noi.
- 8 Şi în acel timp am luat ţara, care [era] dincoace de Iordan, din mâna celor doi împăraţi ai amoriţilor, de la râul Arnon până la muntele Hermon;
- 9 (Hermonul, Sidonienii îl numesc Sirion, iar amoriţii îl numesc Senir);
- 10 Toate cetăţile din câmpie şi tot Galaadul şi tot Basanul, până la Salca şi Edrei, cetăţi ale împărăţiei lui Og în Basan.
- 11 Fiindcă numai Og, împăratul Basanului, a rămas din rămăşiţa uriaşilor; iată, patul său era un pat de fier; nu [este] el în Raba copiilor lui Amon? Nouă coţi [era ]lungimea lui şi patru coţi lăţimea lui, după cotul unui om.
- 12 Şi această ţară, [pe care ]am stăpânit-o în acel timp, de la Aroer, care [este] lângă râul Arnon, şi jumătatea muntelui Galaad şi cetăţile lui, le-am dat rubeniţilor şi gadiţilor.
- 13 Şi restul Galaadului şi tot Basanul, [fiind ]împărăţia lui Og, le-am dat jumătăţii tribului lui Manase; toată regiunea Argobului, cu tot Basanul, care era numită ţara uriaşilor.
- 14 Iair, fiul lui Manase, a luat tot ţinutul Argobului până la graniţele lui Gheşuri şi lui Maacati; şi i-a numit după numele său: Basan Havot-Iair, până în ziua aceasta.
- 15 Şi am dat Galaadul lui Machir.
- 16 Şi rubeniţilor şi gadiţilor le-am dat de la Galaad până la râul Arnon, jumătatea văii şi graniţa până la râul Iaboc, [care este] graniţa copiilor lui Amon;
- 17 Câmpia de asemenea şi Iordanul şi ţinutul [lui,] de la Chineret până la marea câmpiei, [adică ]marea sărată, sub Asdot-Pisga spre est.
- 18 Şi v-am poruncit în timpul acela, spunând: DOMNUL Dumnezeul vostru v-a dat ţara aceasta ca să o stăpâniţi; să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri, copiii lui Israel, toţi [care sunt ]potriviţi pentru război.
- 19 Dar soţiile voastre şi micuţii voştri şi vitele voastre, (fiindcă ştiu că aveţi multe vite), să rămână în cetăţile voastre pe care vi le-am dat;
- 20 Până când DOMNUL va fi dat odihnă fraţilor voştri, ca şi vouă, şi [până când ]vor stăpâni şi ei ţara pe care le-a dat-o DOMNUL Dumnezeul vostru dincolo de Iordan; şi [apoi] să vă întoarceţi fiecare la stăpânirea lui pe care v-am dat-o.
- 21 Şi am poruncit lui Iosua în timpul acela, spunând: Ochii tăi au văzut tot ce DOMNUL Dumnezeul vostru a făcut acestor doi împăraţi, astfel va face DOMNUL tuturor împărăţiilor prin care treci.
- 22 Să nu vă temeţi de ei, pentru că DOMNUL Dumnezeul vostru va lupta pentru voi.
- 23 Şi am implorat pe DOMNUL în acel timp, spunând:
- 24 Doamne Dumnezeule, tu ai început să arăţi servitorului tău măreţia ta şi mâna ta cea tare, pentru că ce Dumnezeu [este] în cer sau pe pământ care să poată face conform cu lucrările tale şi conform puterii tale?
- 25 Lasă-mă, te rog, să trec şi să văd ţara cea bună care [este] dincolo de Iordan, acel munte frumos şi Libanul.
- 26 Dar DOMNUL era furios pe mine din cauza voastră şi nu m-a ascultat; şi DOMNUL mi-a spus: Îţi ajunge atât; nu mai vorbi cu mine despre acest lucru.
- 27 Urcă-te pe vârful Pisga şi ridică-ţi ochii spre vest şi spre nord şi spre sud şi spre est şi priveşte-[o] cu ochii tăi, fiindcă nu vei trece acest Iordan.
- 28 Ci porunceşte lui Iosua şi încurajează-l şi întăreşte-l; fiindcă el va trece înaintea acestui popor şi îi va face să moştenească ţara pe care o vei vedea.
- 29 Astfel noi am locuit în valea din dreptul Bet-Peorului.