디모데후서 2장 Fidela Biblia în limba română
- 1 De aceea tu, fiul meu, fii tare în harul care este în Cristos Isus.
- 2 Și cele ce ai auzit de la mine printre mulți martori, încredințează acestea oamenilor credincioși, care vor fi în stare să învețe și pe alții.
- 3 Tu, de aceea, îndură necazul, ca un bun soldat al lui Isus Cristos.
- 4 Nimeni care se războiește nu se încurcă cu chestiunile [acestei] vieți, ca să placă celui ce l-a ales ca soldat.
- 5 Și dacă cineva de asemenea luptă [pentru ]lauri, nu este încoronat decât dacă luptă legiuit.
- 6 Agricultorul care muncește trebuie să fie cel dintâi părtaș la roade.
- 7 Ia aminte ce spun, și Domnul să îți dea înțelegere în toate.
- 8 Amintește-ți că Isus Cristos, din sămânța lui David, a fost înviat dintre morți conform evangheliei mele,
- 9 În care sufăr necaz până la lanțuri ca un răufăcător; dar cuvântul lui Dumnezeu nu este legat.
- 10 Din această cauză îndur toate pentru cei aleși, pentru ca și ei să obțină salvarea care este în Cristos Isus, cu gloria eternă.
- 11 Acesta [este] un cuvânt de încredere: Căci dacă suntem morți împreună cu [el], vom și trăi împreună cu [el];
- 12 Dacă îndurăm, vom și domni împreună cu [el]; dacă [îl] negăm și el ne va nega.
- 13 Dacă nu credem, [totuși] [el] rămâne credincios; nu se poate nega pe sine însuși.
- 14 Amintește[-le] acestea, îndemnându-[i] înaintea Domnului să nu se certe despre cuvinte pentru niciun [alt ]folos [decât] al subminării ascultătorilor.
- 15 Studiază [scripturile ]să te arăți tu însuți aprobat lui Dumnezeu, un lucrător care să nu se rușineze, împărțind drept cuvântul adevărului.
- 16 Dar în fapt ține-te deoparte de flecărelile profane și deșarte, fiindcă vor crește spre mai multă neevlavie.
- 17 Și cuvântul lor va roade ca o gangrenă, dintre aceștia sunt Himeneu și Filet,
- 18 Care, referitor la adevăr, au rătăcit, spunând că învierea s-a întâmplat deja; și doboară credința unora.
- 19 Totuși, temelia lui Dumnezeu stă sigură, având acest sigiliu: Domnul cunoaște pe cei ai lui. Și: Să se depărteze de nedreptate oricine cheamă numele lui Cristos.
- 20 Dar într-o casă mare nu sunt doar vase de aur și de argint, ci și de lemn și de lut; și unele [sunt] pentru onoare și unele pentru dezonoare.
- 21 De aceea dacă cineva se curăță pe sine însuși de acestea, va fi un vas pentru onoare, sfințit și folositor stăpânului [și] pregătit pentru fiecare lucrare bună.
- 22 De asemenea fugi de poftele tinereții și urmărește dreptatea, credința, dragostea creștină, pacea cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă pură.
- 23 Dar evită întrebările nebunești și lipsite de învățătură, știind că dau naștere la lupte.
- 24 Și un rob al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând față de toți, capabil să [îi] instruiască, răbdător,
- 25 Învățând în blândețe pe cei ce se împotrivesc lor înșiși, dacă Dumnezeu, cumva, le va da pocăință pentru recunoașterea adevărului,
- 26 Și să se trezească din cursa diavolului, fiind prinși de el spre voia lui.