요한계시록 20장 Fidela Biblia în limba română
- 1 Și am văzut un înger coborând din cer, având cheia gropii fără fund și un lanț mare în mâna sa.
- 2 Și a prins dragonul, acel șarpe din vechime, care este Diavolul și Satan, și l-a legat [pentru] o mie de ani,
- 3 Și l-a aruncat în groapa fără fund și l-a închis și a pus un sigiliu deasupra lui, ca [el] să nu mai înșele națiunile până se vor împlini cei o mie de ani; și după aceea el trebuie dezlegat [pentru] puțin timp.
- 4 Și am văzut tronuri, și ei au șezut pe ele și le-a fost dată judecată; și [am văzut] sufletele celor decapitați pentru mărturia lui Isus și pentru cuvântul lui Dumnezeu și care nu s-au închinat fiarei, nici icoanei sale și nici nu [i]-au primit semnul pe frunțile lor sau pe mâinile lor; și au trăit și au domnit cu Cristos o mie de ani.
- 5 Dar ceilalți morți nu au înviat până nu s-au terminat cei o mie de ani. Aceasta [este] cea dintâi înviere.
- 6 Binecuvântat și sfânt [este] cel ce are parte în cea dintâi înviere; asupra acestora moartea a doua nu are putere, ci ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor domni cu el o mie de ani.
- 7 Iar când se vor împlini cei o mie de ani, Satan va fi dezlegat din închisoarea lui,
- 8 Și va ieși pentru a înșela națiunile care sunt în cele patru colțuri ale pământului, Gog și Magog, să îi adune pentru bătălie, [pe ei], al căror număr [este] ca nisipul mării.
- 9 Și au urcat peste lărgimea pământului și au încercuit tabăra sfinților și preaiubita cetate; dar a coborât foc de la Dumnezeu din cer și i-a mistuit.
- 10 Și diavolul care i-a înșelat a fost aruncat în lacul de foc și pucioasă, unde [sunt] fiara și profetul fals, și vor fi chinuiți zi și noapte pentru totdeauna și întotdeauna.
- 11 Și am văzut un mare tron alb și pe cel ce ședea pe el, de la fața lui au fugit pământul și cerul; și loc nu s-a găsit pentru ele.
- 12 Și am văzut pe cei morți, mici și mari, stând în picioare înaintea lui Dumnezeu; și cărțile au fost deschise; și altă carte a fost deschisă, care este [cartea] vieții; și au fost judecați morții din cele ce erau scrise în cărți, conform cu faptele lor.
- 13 Și marea a dat pe morții care erau în ea; și moartea și iadul au dat pe morții care erau în ele; și au fost judecați, fiecare conform cu faptele lor.
- 14 Și moartea și iadul au fost aruncate în lacul de foc. Aceasta este moartea a doua.
- 15 Și cel ce nu a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în lacul de foc.