사사기 9장 Fidela Biblia în limba română
- 1 Și Abimelec, fiul lui Ierubaal, a mers la Sihem, la frații mamei sale, și a vorbit îndeaproape cu ei și cu toată familia casei tatălui mamei sale, spunând:
- 2 Vorbiți, vă rog, în auzul tuturor bărbaților din Sihem: Ce [este] mai bine pentru voi: să stăpânească peste voi toți fiii lui Ierubaal [care sunt ]șaptezeci de persoane, sau să stăpânească peste voi unul singur? Amintiți-vă de asemenea că eu [sunt] osul vostru și carnea voastră.
- 3 Și frații mamei sale au vorbit toate aceste cuvinte despre el, în urechile tuturor bărbaților din Sihem; și inima lor s-a plecat spre a-l urma pe Abimelec, pentru că au spus: El [este] fratele nostru.
- 4 Și i-au dat șaptezeci de arginți din casa lui Baal-Berit, cu care Abimelec a angajat persoane fără căpătâi și ușuratice, care l-au urmat.
- 5 Și a mers la casa tatălui său, la Ofra, și a ucis, pe o singură piatră, pe frații săi, pe fiii lui Ierubaal, șaptezeci de oameni; și a rămas numai Iotam, cel mai tânăr fiu al lui Ierubaal, pentru că s-a ascuns.
- 6 Și toți bărbații din Sihem și toată casa lui Milo s-au adunat și au mers și l-au făcut împărat pe Abimelec la câmpia stâlpului care [era] în Sihem.
- 7 Și când i-au spus lui Iotam, el a mers și a stat pe vârful muntelui Garizim și și-a înălțat vocea și a strigat și le-a spus: Dați-mi ascultare, voi bărbați din Sihem, ca și Dumnezeu să vă dea ascultare.
- 8 Copacii au mers [odată] să ungă un împărat peste ei; și au spus măslinului: Domnește peste noi.
- 9 Dar măslinul le-a spus: Să îmi las eu grăsimea mea, cu care, prin mine, ei onorează pe Dumnezeu și pe om și să mă duc să fiu înălțat peste copaci?
- 10 Și copacii au spus smochinului: Vino tu [și ]domnește peste noi.
- 11 Dar smochinul le-a spus: Să îmi las eu dulceața mea și rodul meu bun și să mă duc să fiu înălțat peste copaci?
- 12 Atunci copacii au spus viței: Vino tu și[ ]domnește peste noi.
- 13 Și vița le-a spus: Să îmi las eu vinul meu, care înveselește pe Dumnezeu și pe om și să mă duc să fiu înălțată peste copaci?
- 14 Atunci toți copacii au spus tufei de spini: Vino tu [și ]domnește peste noi.
- 15 Iar tufa de spini a spus copacilor: Dacă într-adevăr mă ungeți împărat peste voi, veniți, puneți-vă încrederea în umbra mea, și dacă nu, să iasă foc din tufa de spini și să mistuie cedrii Libanului.
- 16 Și acum, dacă ați făcut [aceasta] cu adevăr și în sinceritate, în aceea că ați făcut împărat pe Abimelec și dacă v-ați purtat bine cu Ierubaal și cu casa lui și i-ați făcut conform meritului mâinilor lui;
- 17 (Pentru că tatăl meu a luptat pentru voi și și-a primejduit mult viața și v-a eliberat din mâna lui Madian;
- 18 Iar voi v-ați ridicat astăzi împotriva casei tatălui meu și ați ucis pe fiii săi, șaptezeci de oameni, pe o singură piatră, și ați făcut pe Abimelec, fiul servitoarei sale, împărat peste bărbații din Sihem, pentru că el [este] fratele vostru);
- 19 Dacă așadar ați lucrat cu adevăr și în sinceritate cu Ierubaal și cu casa lui în această zi, [atunci ]bucurați-vă în Abimelec și să se bucure și el în voi;
- 20 Dar dacă nu, să iasă foc din Abimelec și să mistuie pe bărbații din Sihem și casa lui Bet-Milo; și să iasă foc din bărbații din Sihem și din casa lui Bet-Milo și să mistuie pe Abimelec.
- 21 Și Iotam a alergat și a fugit și a mers la Beer și a locuit acolo de frica lui Abimelec, fratele său.
- 22 După ce Abimelec a domnit peste Israel trei ani,
- 23 Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelec și bărbații din Sihem; și bărbații din Sihem s-au purtat cu perfidie cu Abimelec;
- 24 Pentru ca violența, [făcută] celor șaptezeci de fii ai lui Ierubaal și sângele lor, să vină asupra lui Abimelec, fratele lor, care i-a ucis, și asupra bărbaților din Sihem, care l-au ajutat în uciderea fraților săi.
- 25 Și bărbații din Sihem au pus pânditori pentru el pe vârfurile munților și au jefuit pe toți cei care treceau pe acea cale pe lângă ei; și i s-a spus lui Abimelec.
- 26 Și Gaal, fiul lui Ebed, a venit cu frații săi și au trecut la Sihem, și bărbații din Sihem și-au pus încrederea în el.
- 27 Și au ieșit în câmpuri și le-au cules viile și au călcat [strugurii ]și s-au veselit și au intrat în casa dumnezeului lor și au mâncat și au băut și au blestemat pe Abimelec.
- 28 Și Gaal, fiul lui Ebed, a spus: Cine [este] Abimelec și cine [este] Sihem, ca să îi servim? Nu [este] [el] fiul lui Ierubaal? Și Zebul, căpetenia sa? Serviți bărbaților lui Hamor, tatăl lui Sihem; pentru ce să îi servim lui?
- 29 De ar fi acest popor în mâna mea! Atunci aș îndepărta pe Abimelec. Și el i-a spus lui Abimelec: Înmulțește-ți armata și ieși afară.
- 30 Și după ce Zebul, conducătorul cetății, a auzit cuvintele lui Gaal, fiul lui Ebed, mânia lui s-a aprins.
- 31 Și a trimis mesageri la Abimelec pe ascuns, spunând: Iată, Gaal, fiul lui Ebed, și frații săi au venit la Sihem; și, iată, ei întăresc cetatea împotriva ta.
- 32 Acum de aceea ridică-[te] noaptea, tu și poporul care [este] cu tine și stai la pândă în câmp;
- 33 Și va fi [astfel]: dimineața, imediat ce soarele a răsărit, să te scoli devreme și să te așezi asupra cetății; și, iată, el și poporul care [este] cu el, vor ieși împotriva ta, atunci le vei face după cum vei găsi de cuviință.
- 34 Și Abimelec s-a ridicat noaptea, el și tot poporul care [era] cu el, și s-au așezat la pândă împotriva Sihemului în patru cete.
- 35 Și Gaal, fiul lui Ebed, a ieșit și a stat la intrarea porții cetății; iar Abimelec s-a ridicat, el și poporul care [era] cu el, de la pândă.
- 36 Și când Gaal a văzut poporul, i-a spus lui Zebul: Iată, coboară oameni din vârfurile munților. Și Zebul i-a spus: Tu vezi umbra munților [de parcă ar fi] oameni.
- 37 Și Gaal a vorbit din nou și a spus: Vezi acolo, coboară oameni prin mijlocul țării și o altă ceată vine pe la câmpia lui Monenim.
- 38 Atunci Zebul i-a spus: Unde [este] acum gura ta, cu care ai zis: Cine [este] Abimelec, de ar trebui să îi servim? Nu [este] acesta poporul pe care l-ai disprețuit? Ieși acum, te rog, și luptă cu ei.
- 39 Și Gaal a ieșit înaintea bărbaților din Sihem și a luptat cu Abimelec.
- 40 Și Abimelec l-a urmărit și el a fugit dinaintea lui și mulți [au fost ]doborâți [și ]răniți, până la intrarea porții.
- 41 Și Abimelec a locuit în Aruma; și Zebul a alungat pe Gaal și pe frații săi, ca să nu locuiască în Sihem.
- 42 Și a doua zi s-a întâmplat, că poporul a ieșit la câmp; și i-au spus lui Abimelec.
- 43 Și el a luat poporul și i-a împărțit în trei cete și s-a așezat la pândă în câmp și s-a uitat și, iată, poporul [era ]ieșit din cetate; și s-a ridicat împotriva lor și i-a lovit.
- 44 Și Abimelec și ceata care [era] cu el s-au năpustit înainte și au stat la intrarea porții cetății, și [celelalte ]două cete au alergat asupra tuturor [celor] care [erau] în câmpuri și i-au ucis.
- 45 Și Abimelec a luptat împotriva cetății toată ziua aceea; și a luat cetatea și a ucis poporul care [era] în ea și a dărâmat cetatea și a presărat-o cu sare.
- 46 Și după ce toți bărbații din turnul Sihemului au auzit, au intrat în turnul casei dumnezeului Berit.
- 47 Și i s-a spus lui Abimelec că s-au adunat toți bărbații turnului Sihemului.
- 48 Și Abimelec s-a urcat pe muntele Țalmon, el și tot poporul care [era] cu el, și Abimelec a luat un topor în mâna sa și a tăiat o ramură dintr-un copac și a luat-o și a pus-[o] pe umărul său și a spus poporului care [era] cu el: Ce m-ați văzut că fac, grăbiți-vă, să faceți ca mine.
- 49 Și tot poporul la fel și-a tăiat fiecare ramura lui și l-au urmat pe Abimelec și [le]-au pus la turn și au pus foc turnului peste ei, astfel încât au murit de asemenea toți oamenii turnului Sihemului, cam o mie de bărbați și de femei.
- 50 Atunci Abimelec a mers la Tebeț și a tăbărât împotriva Tebețului și l-a luat.
- 51 Dar acolo era un turn tare în interiorul cetății și acolo au fugit toți bărbații și femeile și toți cei din cetate și au încuiat [ușile ]după ei și s-au urcat pe acoperișul turnului.
- 52 Și Abimelec a venit până la turn și a luptat împotriva lui și a atacat ușa turnului ca să o ardă cu foc.
- 53 Și o femeie a aruncat o bucată de piatră de moară pe capul lui Abimelec și aproape i-a zdrobit capul.
- 54 Atunci el a chemat în grabă pe tânărul care [era] purtătorul său de arme și i-a spus: Scoate-ți sabia și omoară-mă, ca să nu spună oamenii despre mine: O femeie l-a ucis. Și tânărul său l-a străpuns și el a murit.
- 55 Și când bărbații lui Israel au văzut că Abimelec a murit, s-au depărtat, fiecare la locul său.
- 56 Astfel Dumnezeu i-a întors răutatea lui Abimelec, pe care o făcuse tatălui său, ucigând pe cei șaptezeci de frați ai săi;
- 57 Și toată răutatea bărbaților din Sihem, Dumnezeu a întors-o asupra capetelor lor; și blestemul lui Iotam, fiul lui Ierubaal, a venit asupra lor.