욥기 20장 Fidela Biblia în limba română

  1. 1 Atunci a răspuns Țofar naamatitul și a zis:
  2. 2 De aceea mă fac gândurile mele să răspund și pentru [aceasta] mă grăbesc.
  3. 3 Am auzit mustrarea ocării mele și duhul înțelegerii mele mă face să răspund.
  4. 4 [Nu] știi aceasta din vechime, de când a fost pus omul pe pământ,
  5. 5 Că triumfarea celui stricat [este] scurtă și bucuria fățarnicului [este doar] pentru un moment?
  6. 6 Deși măreția lui se ridică la ceruri și capul său atinge norii,
  7. 7 [Totuși] va pieri pentru totdeauna asemenea propriului său gunoi; cei ce l-au văzut vor spune: Unde [este] el?
  8. 8 El va zbura ca un vis și nu va fi găsit; da, va fi alungat precum o viziune a nopții.
  9. 9 De asemenea ochiul [care] l-a văzut nu [îl] va mai [vedea]; nici locul său nu îl va mai privi.
  10. 10 Copiii lui vor căuta să mulțumească pe sărac și mâinile lui vor înapoia averile lor.
  11. 11 Oasele lui sunt pline [de] [păcatul] tinereții sale, care se va culca cu el în țărână.
  12. 12 Deși stricăciunea este dulce în gura lui, [deși] el o ascunde sub limba sa,
  13. 13 [Deși] o cruță și nu o părăsește, ci o ține înăuntrul gurii sale;
  14. 14 [Totuși] mâncarea lui în pântecele său este preschimbată, [este] veninul aspidelor înăuntrul lui.
  15. 15 A înghițit bogății și le va vomita din nou; Dumnezeu le va arunca afară din stomacul său.
  16. 16 El va suge otrava aspidelor; limba viperei îl va ucide.
  17. 17 El nu va vedea râurile, potopurile, pâraiele de miere și unt.
  18. 18 El va da înapoi rodul muncii sale și nu [îl] va înghiți, conform cu averea [sa] [va fi] restituirea și el nu se va bucura [în aceasta].
  19. 19 Pentru că a oprimat [și] a părăsit pe sărac, [pentru] [că] el cu violență a luat o casă pe care nu a zidit-o;
  20. 20 Cu siguranță nu va simți liniște în stomacul său, el nu va salva din ceea ce a dorit.
  21. 21 Nimic din mâncarea lui nu va rămâne; de aceea niciun om nu va îngriji de bunurile lui.
  22. 22 În plinătatea abundenței sale va fi în strâmtorări, fiecare mână a celor stricați va veni peste el.
  23. 23 [Când] este gata să își umple stomacul, [Dumnezeu] va arunca aprinderea furiei sale asupra lui și va ploua [cu ea] asupra lui în timp ce mănâncă.
  24. 24 El va fugi de arma de fier [și] arcul de oțel îl va străpunge.
  25. 25 Este scoasă și [îi] iese din trup; da, sabia scânteietoare iese din fierea lui, groazele [sunt] asupra lui.
  26. 26 Tot întunericul se va ascunde în locurile lui tainice, un foc neațâțat îl va mistui; îi va merge rău celui care este lăsat în cortul lui.
  27. 27 Cerul va arăta nelegiuirea lui, și pământul se va ridica împotriva lui.
  28. 28 Venitul casei lui se va depărta [și bunurile sale] se vor scurge în ziua furiei lui.
  29. 29 Aceasta [este] partea de la Dumnezeu unui om stricat și moștenirea rânduită lui de Dumnezeu.