욥기 21장 Fidela Biblia în limba română
- 1 Dar Iov a răspuns și a zis:
- 2 Ascultați cu atenție vorbirea mea și să fie aceasta mângâierile voastre.
- 3 Permiteți-mi să vorbesc; și după ce vorbesc să batjocoriți.
- 4 Cât despre mine, [este] plângerea mea către om? Și dacă [ar fi așa], de ce să nu fie duhul meu tulburat?
- 5 Însemnați-mă și uimiți-vă și puneți-[vă] mâna la gură.
- 6 Chiar când îmi amintesc, mă tem, și un tremur cuprinde carnea mea.
- 7 Pentru ce trăiesc cei stricați, îmbătrânesc și sunt tari în putere?
- 8 Sămânța lor este întemeiată, înaintea feței lor împreună cu ei și urmașii lor înaintea ochilor lor.
- 9 Casele lor [sunt] ferite de teamă, iar toiagul lui Dumnezeu nu [este] asupra lor.
- 10 Taurul lor prăsește și nu dă greș; vaca lor fată și nu își leapădă vițelul.
- 11 Ei își trimit înainte micuții asemenea unei turme și copiii lor dansează.
- 12 Iau tamburina și harpa și se bucură la sunetul instrumentului de suflat.
- 13 Își petrec zilele în bogăție și într-o clipă coboară în mormânt.
- 14 De aceea ei îi spun lui Dumnezeu: Pleacă de la noi, căci nu dorim cunoașterea căilor tale.
- 15 Ce [este] cel Atotputernic să îi servim? Și ce folos avem dacă ne rugăm lui?
- 16 Iată, binele lor nu [este] în mâna lor; sfatul celor stricați este departe de mine.
- 17 Cât de des se stinge candela celor stricați! Și [cât de des] vine nimicirea lor peste ei! [Dumnezeu] împarte întristări în mânia lui.
- 18 Ei sunt ca miriștea înaintea vântului și ca pleava pe care furtuna o poartă departe.
- 19 Dumnezeu îngrămădește nelegiuirea lui pentru copiii lui; îl răsplătește și el[ o] va ști.
- 20 Ochii lui vor vedea nimicirea lui și va bea din furia celui Atotputernic.
- 21 Căci ce plăcere [are] el în casa lui după el, când numărul lunilor sale este tăiat în mijlocul [lor]?
- 22 Va învăța [cineva] pe Dumnezeu cunoaștere, văzând că el judecă pe cei înălțați?
- 23 Unul moare în deplinătatea tăriei sale, fiind întru-totul tihnit și în pace.
- 24 Sânii lui sunt plini de lapte și oasele lui sunt îmbibate cu măduvă.
- 25 Și un altul moare în amărăciunea sufletului său și niciodată nu mănâncă cu plăcere.
- 26 Ei se vor culca toți în țărână și viermii îi vor acoperi.
- 27 Iată, eu cunosc gândurile voastre și planurile [pe care] voi pe nedrept vi le închipuiți împotriva mea.
- 28 Pentru că spuneți: Unde [este] casa prințului? Și unde [sunt] locurile de locuit ale celor stricați?
- 29 Nu ați întrebat pe cei ce merg pe cale? Și nu știți semnele lor,
- 30 Că cel stricat este rezervat zilei nimicirii? Vor fi duși înainte până la ziua furiei.
- 31 Cine va declara calea sa feței lui? Și cine îi va răsplăti [pentru] [ce] a făcut?
- 32 Totuși el va fi adus la groapă și va rămâne în mormânt.
- 33 Brazdele văii îi vor fi dulci și fiecare om va urma după el, așa [ca] nenumărați înainte de el.
- 34 Cum dar mă mângâiați în zadar, văzând că în răspunsurile voastre rămâne falsitate?