시편 64편 Fidela Biblia în limba română
- 1 Mai marelui muzician, un psalm al lui David. Ascultă vocea mea, Dumnezeule, în rugăciunea mea; păzește-mi viața de teama de dușman.
- 2 Ascunde-mă de sfatul tainic al celor stricați, de răzvrătirea lucrătorilor nelegiuirii.
- 3 Care își ascut limba ca pe o sabie [și își] încordează [arcurile să ]își[ tragă] săgețile, cuvinte amare,
- 4 Ca ei să tragă în taină spre cel desăvârșit, dintr-o dată trag spre el și nu se tem.
- 5 Se încurajează [într]-un lucru rău, se sfătuiesc să pună capcane în ascuns; ei spun: Cine le va vedea?
- 6 Ei cercetează nelegiuiri; fac o cercetare amănunțită, adânc [este] deopotrivă [gândul] lăuntric și inima fiecăruia.
- 7 Dar Dumnezeu va trage spre ei [cu] o săgeată; dintr-o dată vor fi răniți.
- 8 Astfel vor face limba lor să cadă asupra lor, toți cei ce îi văd vor fugi.
- 9 Și toți oamenii se vor teme și vor vesti lucrarea lui Dumnezeu, căci cu înțelepciune vor lua aminte la înfăptuirea lui.
- 10 Cel drept se va veseli în DOMNUL și se va încrede în el; și toți cei integri în inimă se vor lăuda.