시편 65편 Fidela Biblia în limba română

  1. 1 Mai marelui muzician, un psalm [și] o cântare a lui David. Laudă te așteaptă în Sion Dumnezeule, și ție îți va fi împlinită promisiunea.
  2. 2 Tu cel care asculți rugăciunea, toată făptura va veni la tine.
  3. 3 Nelegiuiri mă stăpânesc, tu vei îndepărta[ ]fărădelegile noastre.
  4. 4 Binecuvântat [este omul pe care] tu [îl] alegi și [ți]-[l] apropii, [ca] să locuiască în curțile tale; ne vom sătura cu bunătatea casei tale, sfântul tău templu.
  5. 5 În dreptate ne vei răspunde[ prin] lucruri înfricoșătoare, Dumnezeul salvării noastre, [care ești] încrederea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt departe [pe] mare.
  6. 6 Care prin tăria lui întemeiază munții, [fiind] încins cu putere,
  7. 7 Care liniștește zgomotul mărilor, zgomotul valurilor lor și tumultul popoarelor.
  8. 8 De asemenea cei ce locuiesc în cele mai îndepărtate părți se tem de semnele tale, tu faci ca ieșirile dimineții și ale serii să se bucure.
  9. 9 Tu cercetezi pământul și îl uzi, îl îmbogățești mult cu râul lui Dumnezeu, [care] este plin de apă, tu le pregătești [oamenilor] grâne, după ce astfel te-ai îngrijit de el.
  10. 10 Tu adăpi brazdele lui, îi așezi bulgării; îl înmoi cu ploi, îi binecuvântezi încolțirea.
  11. 11 Tu încoronezi anul cu bunătatea ta și cărările tale picură grăsime.
  12. 12 Ele picură [peste] pășunile pustiei și colinele se bucură de fiecare parte.
  13. 13 Pășunile sunt îmbrăcate cu turme; văile de asemenea sunt acoperite cu grâne; [da], ele strigă de bucurie și cântă.