갈라디아서 6장 Fidela Biblia în limba română
- 1 Fraților, chiar dacă un om ar fi prins în vreo greșeală, voi care sunteți spirituali, îndreptați-l pe unul ca acesta în duhul blândeții, fiind atent la tine însuți, ca să nu fii și tu ispitit.
- 2 Purtați-vă greutățile unii altora și împliniți astfel legea lui Cristos.
- 3 Căci dacă cineva crede că este ceva, nefiind nimic, se înșală pe sine însuși.
- 4 Dar fiecare să își încerce propria sa lucrare și atunci va avea bucurie numai în el însuși și nu în altul.
- 5 Căci fiecare își va purta propria lui sarcină.
- 6 Cel ce este învățat în cuvânt să [îi] facă parte din toate bunurile celui ce [îl] învață.
- 7 Nu vă amăgiți; Dumnezeu nu se lasă batjocorit; fiindcă orice seamănă un om, aceea va și secera.
- 8 Pentru că cel ce seamănă pentru carnea sa, din carne va secera putrezire; dar cel ce seamănă pentru Duh, va secera din Duh viață veșnică.
- 9 Și să nu obosim în facerea binelui, fiindcă la timpul cuvenit vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.
- 10 Așadar, cât avem ocazie, să facem bine tuturor, dar mai ales celor din casa credinței.
- 11 Vedeți cu ce litere mari v-am scris cu propria mea mână.
- 12 Toți câți doresc să se fălească cu carnea, aceștia vă constrâng să vă circumcideți, numai ca nu cumva să sufere persecuție pentru crucea lui Cristos.
- 13 Fiindcă nici ei înșiși, care sunt circumciși, nu păzesc legea, ci doresc să fiți circumciși, ca să se laude cu carnea voastră.
- 14 Dar [eu] nicidecum nu mă laud decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este crucificată față de mine și eu față de lume!
- 15 Căci în Cristos Isus nici circumcizia, nici necircumcizia nu are vreo putere, ci o creatură nouă.
- 16 Și celor câți umblă conform acestei reguli, pace [fie] peste ei și milă și peste Israelul lui Dumnezeu.
- 17 Nimeni, de acum încolo, să nu mă tulbure, fiindcă eu port în trupul meu semnele Domnului Isus.
- 18 Fraților, harul Domnului nostru Isus Cristos [fie] cu duhul vostru! Amin.