에베소서 1장 Fidela Biblia în limba română
- 1 Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, sfinților care sunt în Efes și credincioșilor în Cristos Isus,
- 2 Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și [de la] Domnul Isus Cristos.
- 3 Binecuvântat [fie] Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu toate binecuvântările spirituale în [locurile] cerești, în Cristos;
- 4 După cum ne-a ales în el înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și ireproșabili înaintea lui în dragoste,
- 5 Predestinându-ne pentru adopția copiilor prin Isus Cristos, pentru el însuși, conform bunei plăceri a voii sale,
- 6 Pentru lauda gloriei harului său în care ne-a făcut acceptați în cel preaiubit.
- 7 În care avem răscumpărarea prin sângele lui, iertarea păcatelor, conform bogățiilor harului său,
- 8 În care el a abundat spre noi în toată înțelepciunea și priceperea,
- 9 Făcându-ne cunoscut misterul voii sale, conform bunei sale plăceri, pe care și-a plănuit-o în el însuși;
- 10 Ca în administrarea plinătății timpurilor să adune în unul, toate în Cristos, deopotrivă pe cele în cer și cele pe pământ; în el,
- 11 În care am și obținut o moștenire, fiind predestinați conform cu scopul celui care lucrează toate după sfatul voii sale,
- 12 Pentru lauda gloriei sale, noi, care întâi ne-am încrezut în Cristos.
- 13 În care și voi [v]-[ați încrezut, ]după ce ați[ ]auzit cuvântul adevărului, evanghelia salvării voastre; și în care, după ce ați crezut, ați fost sigilați cu acel Duh sfânt al promisiunii,
- 14 Care este arvuna moștenirii noastre, până la răscumpărarea posesiunii cumpărate, spre lauda gloriei sale.
- 15 Din această cauză și eu, după ce am auzit despre credința voastră în Domnul Isus și dragostea pentru toți sfinții,
- 16 Nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi, amintind despre voi în rugăciunile mele,
- 17 Ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea duhul înțelepciunii și al revelației în cunoașterea lui;
- 18 Ochii înțelegerii voastre, fiind iluminați, ca voi să cunoașteți care este speranța chemării lui și care[ sunt] bogățiile gloriei moștenirii lui în sfinți,
- 19 Și care [este] nemărginita mărime a puterii lui față de noi, care credem, conform cu lucrarea tăriei puterii sale,
- 20 Pe care a lucrat-o în Cristos, când l-a înviat dintre morți și [l]-a așezat la dreapta sa, în [locurile] cerești,
- 21 Mult deasupra fiecărei stăpâniri și autorități și puteri și domnii și a fiecărui nume numit, nu numai în lumea aceasta, ci și în cea care vine;
- 22 Și a pus toate sub picioarele lui și l-a dat [să fie] capul peste toate [lucrurile] în biserică,
- 23 Care este trupul lui, plinătatea celui care umple toate în toți.