에베소서 2장 Fidela Biblia în limba română
- 1 Și v-a dat viață, vouă care erați morți în fărădelegi și păcate;
- 2 În care ați umblat odinioară, conform mersului acestei lumi, conform cu prințul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în copiii neascultării;
- 3 Printre care și noi toți ne-am comportat odinioară în poftele cărnii noastre, împlinind dorințele cărnii și minții; și, prin natură, eram copiii furiei, ca și ceilalți.
- 4 Dar Dumnezeu, care este bogat în milă, din cauza dragostei sale mari cu care ne-a iubit,
- 5 Chiar pe când eram morți în păcate, ne-a dat viață împreună cu Cristos (prin har sunteți salvați);
- 6 Și [ne-]a înviat împreună și [ne-]a așezat împreună în [locurile] cerești în Cristos Isus,
- 7 Ca în veacurile ce vin să arate nemărginitele bogății ale harului său, în bunătatea [lui] față de noi, prin Cristos Isus.
- 8 Fiindcă prin har sunteți salvați, prin credință; și aceasta nu din voi înșivă, [ci este] darul lui Dumnezeu;
- 9 Nu prin fapte, ca să nu se fălească nimeni.
- 10 Fiindcă noi suntem lucrarea lui, creați în Cristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a rânduit dinainte, ca să umblăm în ele.
- 11 De aceea, amintiți-vă că voi, [fiind] odinioară neamuri în carne, care erați numiți necircumcizie de către aceea numită circumcizie în carne, făcută de mâini;
- 12 Că în acel timp erați fără Cristos, înstrăinați de cetățenia lui Israel și străini de legămintele promisiunii, neavând speranță și fără Dumnezeu în lume,
- 13 Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odinioară erați departe, sunteți aduși aproape prin sângele lui Cristos.
- 14 Fiindcă el este pacea noastră, care a făcut [din] doi unul și a dărâmat zidul din mijloc al despărțirii [dintre noi],
- 15 Abolind în carnea lui dușmănia, legea poruncilor [cuprinsă] în rânduieli, ca să facă în el însuși din doi un om nou, făcând pace;
- 16 Și să îi împace pe amândoi cu Dumnezeu într-un [singur] trup, prin cruce, ucigând, prin ea, dușmănia;
- 17 Și a venit și v-a predicat pace celor de departe și celor de aproape.
- 18 Fiindcă prin el, amândoi avem acces printr-un singur Duh la Tatăl.
- 19 De aceea acum nu mai sunteți străini și locuitori temporari, ci [sunteți] concetățeni cu sfinții și cu cei ai casei lui Dumnezeu,
- 20 Fiind zidiți pe temelia apostolilor și profeților, Isus Cristos însuși fiind[ piatra] unghiulară [a temeliei],
- 21 În care[ ]toată clădirea, bine închegată, crește pentru [a fi] un templu sfânt în Domnul;
- 22 În care și voi sunteți zidiți împreună, pentru [a fi] locuință lui Dumnezeu, prin Duhul.